In evolutia unei sarcini normale pot sa apara o serie de modificari ale testelor functionale hepatice, determinate de influentele hormonale (cresterea estrogenilor si progesteronului) si de hemodilutia (diluarea sangelui prin cresterea volumului plasmatic) specifice acestei stari fiziologice. Structura si functia hepatica propriu-zisa nu se modifica in mod normal in cursul sarcinii, prin urmare este important ca testele hepatice sa fie urmarite si interpretate corect, pentru a se face diferanta intre modificarile fiziologice si cele patologice.
Transaminazele (TGO/AST si TGP/ALT) se mentin de regula in limite normale, cu exceptia injuriei (vatamarii) musculare aparute in timpul contractiilor uterine, cand acestea pot creste usor, in special valoarea AST. De asemenea, operatia cezariana poate determina inregistrarea de valori crescute ale transaminazelor. Este important in aceste cazuri sa se excluda o afectiune hepatica preexistenta.
Fosfataza alcalina, a carei crestere in afara sarcinii se poate interpreta drept colestaza (staza biliara), inregistreaza in sarcina o crestere, in special in trimestrul al III-lea, avand provenienta placentara si osoasa. Valoarea acesteia revine, insa, la normal in primele 20 de zile post-partum (“dupa nastere”), putand fi folosita ulterior pentru diagnosticul unei eventuale boli colestatice.
Gama-glutamil transferaza (GGT) nu se modifica, de regula, in timpul sarcinii sau are uneori valori usor scazute, motiv pentru care reprezinta un test fidel pentru diagnosticarea unei boli colestatice (care determina staza biliara) la o pacienta gravida.
Bilirubina (Bb) scade in sarcina prin hemodilutia specifica acesteia, prin urmare orice crestere a valorii acesteia trebuie interpretata ca fiind patologica (anormala) si investigata in consecinta.
Albumina are in sarcina valori scazute, in special in ultimul trimestru, mecanismul fiind acelasi ca si in cazul bilirubinei.
Coagulograma (timpul de protrombina, timpul Quick, INR-ul) sufera modificari sub actiunea estrogenilor asupra factorilor coagularii, efectul fiind aparitia unei stari de hipercoagulabilitate (vascozitate crescuta a sangelui). Acest fapt creste risul de aparitie a trombozei venelor hepatice.
Ceruloplasmina, care este un marker de diagnostic al bolii Wilson, sufera o crestere progresiva in sarcina si astfel nu poate fi folosita pentru infirmarea acestui diagnostic la pacientele gravide.
Lipidele serice (colesterol cu fractiuni, trigliceride) cresc de obicei in sarcina pana la dublarea valorilor maxime ale normalului, ca urmare a actiunii estrogenilor.
In afara modificarilor serice din sarcina, o serie de modificari adaptative pot aparea la nivelul esofagului, cu formarea de varice esofagiene, sau la nivel tegumentar, cu aparitia stelutelor vasculare si a eritemului palmar (roseata palmelor). Toate aceste modificari fac imposibila formularea diagnosticului de ciroza hepatica la o pacienta gravida ce nu asociaza si alte semne mai fidele ale acestei boli.
O atentie deosebita trebuie acordata hemangioamelor preexistente (tumori benigne alcatuite din ghemuri de capilare), care cresc in timpul sarcinii sub actiunea hormonilor sexuali feminini. Totodata, riscul crescut de aparitie a adenoamelor hepatice (tumori benigne) si litiazei biliare face importanta monitorizarea imagistica hepato-biliara la pacientele gravide.
In concluzie, pentru evitarea erorilor de diagnostic, este necesara interpretarea judicioasa a tuturor modificarilor hepatice aparute pe parcursul sarcinii.
