• Lumea aceasta a amintirilor din copilarie, a vorbelor si a jocurilor pe care le nascoceam, mi se va parea mereu dureros de mai adevarata decat cealalta lume.-Antoine de Saint. – Exupery
  • Acele suparari amare ale copilariei! Cand supararea este atat de noua si de stranie, cand speranta nu are inca aripi pentru a zbura dincolo de zile si saptamani, iar intervalul dintre o vara si alta pare infinit. – George Eliot
  • Invatati le copiilor ca sunt unici.In acest fel, ei nu se vor simti presati sa fie ca toti ceilalti. – Cindy Cashman
  • Copilaria–o imensa nevoie de mirare. – Victor Hugo
  • Daca porti cu tine in suflet copilaria, nu vei imbatrani niciodata. – Tom Stoppard
  • Pe copil il educa tot ce il inconjoara: campul, padurea, raul, marea, muntii, randunelele, cucul.Faceti tot posibilul ca si copiii vostri sa iubeasca tot ce-i inconjoara, pentru ca fara dragostea fata de natura si animale, omul nu poate sa simta din plin, ceea ce numim ca cel mai minunat cuvant dintre toate.viata. – C. Mihaiescu
  • Casa este linistita ca un mormant fara rasul unui copil. – Henny Youngman
  • Copiii vin direct de la Dumnezeu. – Lev Tolstoi
  • Nu exista decat o ratare: a nu mai fi copil. – Emil Cioran
  • Basmele au fost cea dintai experienta a ei legata de universul magic si, nu numai o data, s-a minunat ca oamenii se distantau voit de acea lume, stiind imensa bucurie pe care copilaria o adusese vietii lor. – Paulo Coelho
  • O mare parte a comportamentului urat-inseamna un copil care striga dupa ajutor. – Dr. Shefali Tsabary
  • Sa cresti– acesta este un lucru teribil de greu de facut.Este mult mai usor sa treci peste asta si sa treci dintr-o copilarie in alta. – F.Scott Fitzgerald
  • Ca sa-l calauzesti pe copil pe calea pe care trebuie s-o urmeze, calatoreste tu mai intai pe ea. – Josh Billings
  • Iubirea copiilor va spori atunci cand ei vor intelege ca severitatea de mai inainte a parintilor a izvorat din afectiunea si din grija acestora de a-i face capabili sa dobandeasca bunavointa lor, si in plus, stima tuturor celorlalti oameni. – John Locke
  • Noi, cei mari, uitam adesea ca am fost copii.Si lucrul acesta ar trebui sa ni l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor. – Alexandru Vlahuta
  • Pentru ca niciodata, in toata copilaria mea, nu m-am simtit ca un copil.M-am simtit ca o persoana tot timpul, aceeasi persoana care sunt azi. – Jocul lui Ender”, de Orson Scott Card
  • Gandeste-te pentru un minut, draga mea: intr-o poveste cu zane, copiii sunt cei care au cele mai frumoase aventuri.Mamele trebuie sa stea acasa si sa isi astepte copiii sa se intoarca zburand prin fereastra. – Sotia calatorului in timp”, de Audrey Niffenegger
  • Un copil poate oricand sa-l invete pe adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste. – Paulo Coelho
  • Nu sta dupa usa atunci cand copilul plange avand o singura dorinta, cea de a te atinge.Mergi la copilul tau.Du-te la el de milioane de ori.Dovedeste-i ca poate avea incredere in oameni, ca poate avea incredere in mediu, ca traim intr un univers inofensiv. – Peggy O’Mara
  • In copilarie exista intotdeauna un moment in care usa se deschide si lasa viitorul sa intre. – Graham Greene
  • Patrimoniul si idealurile noastre, codul si standardele noastre; lucrurile in care traim si invatam copiii nostri sunt pastrate sau diminuate prin cat de liber schimbam idei si sentimente. – Walt Disney
  • Daca a existat vreodata pe pamant un despotism suprem si fara rezerve, acesta este despotismul unui copil de geniu asupra sufletelor mai putin energice ale tovarasilor sai de joaca. – Edgar Allan Poe
  • Daca ne-am putea distruge obisnuintele dintr-o lovitura si am vedea stelele in felul copiilor, nu am mai avea nevoie de o alta lume cereasca. – G.K. Chesterton
  • Atunci cand, in sfarsit, revii la casa parinteasca, descoperi ca, de fapt, nu iti era dor de casa veche, ci de copilaria ta. – Sam Ewing
  • Copilaria este inima tuturor varstelor. – Lucian Blaga
  • Copiii mei sunt motivul pentru care rad, zambesc si vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata. – Gena Lee Nolin
  • Batranetea traieste minutele lent, iar orele repede; copilaria mesteca orele si inghite pe nerasuflate minutele. – Malcolm de Chazal
  • Cand ai incetat sa fii mai copil, ai murit demult. – Constantin Brancusi
  • Sa stii sa te joci este un talent extraordinar. – Ralph Waldo Emerson
  • Cea mai mare greseala a copilariei este sa nu te joci, a tineretii sa nu te indragostesti, a maturitatii sa nu faci copii, iar a batranetii sa nu lasi copiii sa se joace. – Gavriil Stiharul
  • Copiii nu-si amintesc ce incercati sa ii invatati.Isi amintesc ce esti tu. – Jim Henson
  • Copiii pot vedea lucruri magice pentru ca isi doresc sa le vada. – Christopher Moore
  • Crestem separat, dar asta nu schimba faptul ca pentru o lunga perioada am crescut unul langa altul.Radacinile noastre vor fi mereu unite si sunt fericit pentru asta. – Matched”, de Ally Condie
  • Si daca tot vorbiram despre mama, uite o lista de citate despre mama. – Anonim
  • Atunci cand o persoana este pedepsita pentru sinceritatea sa, ea incepe sa invete sa minta.Shannon L. – Alder
  • Femeile se aduna pentru a purta palarii fanteziste, a manca specialitati delicate si a uita despre iresponsabilitatea sotilor lor.Barbatii se aduna pentru a vorbi despre sport, a se indopa cu mancare satioasa si a uita cat de pretentioase sunt nevestele lor.Numai copiii se aduna pentru a se amuza cu adevarat. – Mignon McLaughlin
  • Copiii nu-si amintesc ceea ce incerci sa i inveti.Ei isi amintesc ceea ce esti. – Jim Henson
  • Copiii sunt fericiti pentru ca nu au un dosar in cap numit „Totul poate merge gresit. – Marianne Williamson
  • Copiii trebuie sa se joace mai mult cu instrumente si jocuri, sa deseneze si sa construiasca; trebuie sa simta mai multe emotii si nu atatea griji cu privire la problemele timpului sau. – William Penn
  • Ne facem griji in legatura cu ce va ajunge copilul maine insa uitam ca el este cineva astazi. – Stacia Tauscher
  • Cel mai bun mod de a face copiii buni este de a-i face fericiti. – Oscar Wilde
  • Pe masura ce copiii tai cresc, pot uita ceea ce ai spus, dar nu vor uita cum i-ai facut sa se simta. – Kevin Hit
  • Copiii cred in Mos Craciun; adultii cred in copilarie. – Cate Kennedy
  • Nu putem sa construim intotdeauna viitorul potrivit pentru tineretea noastra, dar putem construi o tinerete pentru viitor. – Franklin D. Roosevelt
  • #Puritatea copilariei– orice rau e limpede la izvoare. – Valeriu Butulescu
  • Lumea aceasta a amintirilor din copilarie, a vorbelor si a jocurilor pe care le nascoceam mi se va parea, mereu, dureros mai adevarata decat cealalta lume. – Antoine de Saint. – Exupery
  • In momentele de disperare ma intreb: Cum de poate aduce cineva un copil in lumea asta ?-Raspunsul vine limpede, de la sine: Pentru ca nu exista o alta lume si pentru ca nu este vreo alta cale ca un copil sa isi faca aparitia. – Robert Brault
  • Am avut si eu momentele mele de nebunie.Dar este o anumita responsabilitate sa dai exemple pozitive copiilor tai si acest lucru iti influenteaza alegerile in fiecare aspect al vietii. – Andy Garcia
  • Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita. – Still Life With Woodpecker, de Tom Robbins
  • Exista doar doua mosteniri de durata pe care speram sa le oferim copiilor nostri.Un dintre acestea sunt radacinile, iar cealalta–aripile. – Johann Wolfgang von Goethe
  • Copiii n au stiut niciodata sa isi asculte parintii, dar au reusit intotdeauna sa ii imite. – James Arthur Baldwin
  • Miracolul copiilor consta in faptul ca noi nu stim cum se vor schimba sau cine vor deveni.-Eileen Kennedy. – Moore
  • Indiferent ce se intampla, pastreaza-ti inocenta copilariei.Este cel mai important lucru. – Federico Fellini
  • Pentru mine nu exista o imagine atit de frumoasa ca un zimbet, un ochi stralucit, copii fericiti; nici o muzica atat de dulce ca rasul lor clar si de zbor. – P.T. Barnum
  • Daca doriti ca copiii dvs.sa se descurce bine, atunci petreceti de doua ori mai mult timp cu ei si rasfatati-i cu bani in jumatate mai putin. – Abigail Van Buren
  • Copiii nu au nevoie de invataturi, ci de exemple. – Joseph Joubert
  • Viata este copilaria nemuririi noastre. – Johann Wolfgang von Goethe
  • Nu prea multa dragoste rasfata un copil, ci prea putina disciplina. – Gaveo
  • Cand un copil loveste un copil, numim acest lucru agresiune.Cand un copil loveste un adult, numim acest lucru ostilitate.Cand un adult loveste un adult, numim acest lucru atac.Cand un adult loveste un copil, numim acest lucru disciplina. – Haim G. Ginott
  • Copilului poti sa-i spui tot, tot; intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii (…) Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util. – F.M. Dostoievski
  • Sapte lucruri pe care fiecare copil trebuie sa le auda: «Te iubesc!», «Sunt mandru/a de tine!», «Imi pare rau!», «Te iert!», «Ascult.», «E responsabilitatea ta.», «Ai ceea ce este nevoie.» – Josh Shipp
  • Copiii strazii nu ajung si pe strada copilariei. – N. Petrescu
  • Nu exista poate zile ale copilariei pe care le-am trait cu atat plenitudine precum cele pe care le credem pierdute, netraite, petrecute cu o carte favorita. – Marcel Proust
  • #Copilaria este primavara tineretii. – Alexandru Gh. Radu
  • Copilaria este partea tangibila din Paradis. – Claudiu Ovidiu Tofeni
  • Cea mai eficienta educatie pentru un copil consta in joaca lui cu lucruri frumoase. – Platon
  • Copiii au nevoie mai mult de modele decat de critica. – Joseph Joubert
  • Acest lucru il face atat de adevarat.Ochii tai, sufletul tau sunt acolo, dar restul din tine continua sa fie nedefinit.Aceasta este frumusetea copilariei.Ochii iti arata tot ceea ce ai vazut pana atunci, dar restul din tine este deschis posibilului, spre orice ar putea sa apara. – Bree Despain
  • Copilaria este lumea miracolului si a magiei : este ca si cum creatia ar rasari trandafirie din noapte, totul fiind proaspat si uimitor.Copilaria se termina in momentul in care lucrurile inceteaza sa mai fie uluitoare.Atunci cand lumea iti da senzatia de “deja vu”, cand esti rodat de existenta, devii adult. – Eugen Ionescu
  • Imi amintesc copilaria mea atat de viu… Stiam lucruri teribile.Dar era constient ca nu trebuiau sa fie aflate de adulti.I-ar fi inspaimantat. – Maurice Sendak
  • Accepta copiii asa cum acceptam copacii– cu recunostinta, fiindca sunt o binecuvantare dar sa nu ai asteptari sau dorinte.Nu te astepti ca un copac sa se schimbe, il iubesti asa cum este. – Isabel Allende
  • Putem sa-i iertam pe copiii care se tem de intuneric, dar adevarata tragedie este a adultilor care se tem de lumina. – Platon
  • Inainte de a-i invata pe copii sa citeasca, trebuie sa fie ajutati sa invete ce sunt dragostea si adevarul. – Mahatma Gandhi
  • #Copilaria este partea tangibila din Paradis. – Claudiu Ovidiu Tofeni
  • Nu, varsta neputintei si a sensibilitatii aproape bolnave. – Ivan Bunin
  • Copilaria nu este cuprinsa intre nastere si o anumita varsta si la o anumita varsta.Copilul creste si da deoparte lucrurile copilaresti.Copilaria este regatul in care nimeni nu moare. – Edna St. Vincent Millay
  • Copilaria este regatul unde nu moare nimeni. – Stephanie Meyer
  • Puritatea copilariei– orice rau e limpede la izvoare. – Valeriu Butulescu
  • -O caracteristica a fiecarui copil normal este ca el adesea nu se poarta ca atare. – Anonim
  • Cine are bani multi si nu are copii, nu e bogat; cine are copii multi si nu are bani, nu e sarac. – Proverb danez
  • E mai bine sa plangi in copilarie decat la batranete. – Harvey Milk
  • De ce simtim atata placere atunci cand tinem mana unui copil intr-a noastra? Atata de mica, de gingasa si de calda, precum o pisicuta ascunzandu se in causul palmei tale. – Marjorie Holmes
  • Nu sta dupa usa atunci cand copilul plange avand o singura dorinta, cea de a te atinge.Mergi la copil.Du-te la el de milioane de ori.Dovedeste-i ca poate avea incredere in oameni, ca poate avea incredere in mediu, ca traim intr-un univers inofensiv. – Peggy
  • Orice copil ar face tot ce ii ceri numai pentru a nu-l trimite la culcare. – Red Skelton
  • Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adincurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune. – Francesco Orestano
  • Cred ca toti avem intotdeauna cinci ani in prezenta si in absenta parintilor nostri. – Sherman Alexie
  • Copiii nu-si amintesc ceea ce incerci sa-i inveti.Ei isi amintesc ceea ce esti. – Jim Henson
  • Vreau ca copiii mei sa aiba toate lucrurile pe care nu le pot permite.Apoi vreau sa ma mut cu ei. – Phyllis Diller
  • Copilul ajunge pentru parintii sai, dupa educatia care o capata: rasplata sau pedeapsa. – Jean Jacques Rousseau
  • Da-mi patru ani sa-i invat pe copii si samanta pe care am semanat o nu va fi niciodata dezradacinata. – Vladimir Lenin
  • Singurul lucru care merita sa fie furat este o sarutare de la copilul tau adormit. – Joe Houldsworth
  • Copiii iti fac viata semnificativa. – Erma Bombek
  • Copiii gasesc totul in nimic, oamenii gasesc nimic in tot. – Giacomo Leopardi
  • Cautarea adevarului si frumusetii este o activitate in care ni se permite sa ramanem copii toata viata noastra. – Albert Einstein
  • Copiii n-au stiut niciodata sa isi asculte parintii, dar au reusit intotdeauna sa ii imite. – James Arthur Baldwin
  • Puritatea copilariei orice rau e limpede la izvoare. – Valeriu Butulescu
  • Copilului poti sa-i spui tot, tot; intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii.Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt inca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva.Ce idee trista si nefericita! Si ce bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii cred prea mici si prea nestiutori, cand ei, in realitate, inteleg totul.Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util. – F.M. Dostoievski
  • Copiii au nevoie mai mult de modele decat de critici. – Carolyn Coats
  • Copilaria este locul in care Dumnezeu poate fi inlocuit cu un simplu suris. – Costel Zagan
  • Pentru ca in fiecare adult zace copilul care a fost si in fiecare copil zace adultul care va deveni. – Cartea lucrurilor pierdute”, de John Connolly
  • Petrecem primele 12 luni cu copiii nostri pentru a-i invata sa merga si sa vorbeasca, iar urmatoarele 12 luni spunandu le sa stea jos si sa taca. – Phyllis Diller
  • Daca iti iei copilaria cu tine, nu vei imbatrani niciodata. – Tom Stoppard
  • Copiii sunt mugurii vietii. – Catalin Dupu
  • Puritatea copilaiei orice rau e limpede la izvoare. – Valeriu Butulescu
  • Locul copilariei este acolo unde cerul saruta pamantul. – Aurel Rapa
  • Copilaria- o imensa nevoie de mirare. – Victor Hugo
  • Feciorii cei buni adauga si cresc numele parintilor lor si-l fac fara de moarte; iar feciorii cei rai ocarasc si sting numele parintilor buni. – Miron Costin
  • Obiectele din casa copilariei se prefac, cu timpul, in icoane. – Paul Louis Lampert
  • Invata-ti copilul ca este unic.In acest fel, nu va simti presiunea de a fi ca toti ceilalti. – Cindy Cashman
  • Nu este niciodata prea tarziu pentru a avea o copilarie fericita. – Tom Robbins
  • A iubi un copil nu inseamna sa ii faci toate capriciile; a-l iubi consta in a scoate tot ce este mai bun in el si a-l invata sa iubeasca dificultatile. – Nadia Boulanger
  • Copilaria…mai intotdeauna ea trezeste in sufletul omului un sentiment de melancolie: lumea tihnei in care viseaza gingas si cu sfiala mugurul omenesc ce abia se deschide la viata.Varsta de aur?? Nu, varsta neputintei si a sensibilitatii aproape bolnave. – Ivan Bunin
  • Cel mai important lucru pe care-l poate face un tata pentru copilul sau este sa-i iubeasca mama. – Theodore Hesburgh
  • Copilaria este ca o oglinda care reflecteaza in viata de mai tirziu primele imagini. – Samuel Smiles
  • Copiii ii pot invata pe adulti trei lucruri: Sa fie fericiti fara niciun motiv.Sa fie intotdeauna ocupati cu ceva.Sa stie cum sa ceara din tot sufletul lui ceea ce isi doresc. – Paulo Coelho
  • Multe dintre lucrurile de care avem nevoie pot astepta, copiii nu pot, acum este momentul, oasele lor sunt in formare, sangele lor este prea si simturile lor se dezvolta, nu-i putem raspunde maine, numele sau este astazi. – Gabriela Mistral
  • Sufletul se vindeca atunci cand suntem in preajma copiilor. – Feodor Dostoievski
  • Daca iti doresti copii care sa traiasca pe picioarele lor, aseaza o responsabilitate pe umerii lor. – Abigail Van Buren
  • In cazuri extreme, gasim parinti care au nevoie ca odraslele lor sa triumfe, pentru ca in acest fel simt si ei ca au succes. – Alfie Kohn
  • Copiii sunt imprevizibili.Nu poti sti niciodata cand vor descoperi din nou ca te contrazici. – Franklin P. Jones
  • Da-i copilului tot ce cere atunci cand vrea el, asa vei face din el un om care aproape sigur nu va respecta legea cand va fi mare.J. – Edgar Hoover
  • Ne ingrijoram despre ce ar putea deveni in viitor un copil, dar uitam ca el este cineva si acum. – Stacia Tauscher
  • Atunci cand decizi sa ai un copil iei o decizie foarte importanta.Decizi,pentru totdeauna, sa ti lasi inima sa se desprinda de trup si sa mearga pe o cale separata. – Elizabeth Stone
  • Un copil care nu se joaca nu este un copil, dar omul care nu se joaca a pierdut pentru totdeauna copilul care traia in interiorul sau si de care ii va fi groznic de dor. – Pablo Neruda
  • Copii sunt imprevizibili.Nu poti sti niciodata cand vor descoperi din nou ca te contrazici.Franklin P. – Jones
  • Vorbeste cu copiii tai ca si cum ar fi cele mai intelepte, cele mai bune, cele mai frumoase si magice fiinte umane de pe pamant.Caci ceea ce ei cred este ceea ce vor deveni. – Brooke Hampton
  • Copilaria este, pana la urma, cea mai pretioasa moneda pe care saracia o poate fura de la un copil. – Anthony Horowitz
  • Fiecare copil ar trebui sa aiba un semn care sa spuna: tratati cu grija, contine vise. – Mirko Badiale
  • Cand nu mai suntem copii, inseamna ca am murit demult. – Constantin Brancusi
  • Este mai usor sa cresti copii puternici decat sa repari barbati rupti. – Frederick Douglas
  • Copilul este ca o oglinda care te ameteste putin.Sau ca o fereastra.Totdeauna copilul te intimideaza ca si cand stie el ce stie.Nu te inseli, pentru ca spiritul lui este puternic, inainte ca tu sa i-l pipernicesti. – Antoine de Saint Exupery
  • Atunci cand devii adolescent, pasesti peste un pod.Poate ca esti deja pe el.Pe celalalt mal este maturitatea.Copilaria este in spatele tau.Podul este facut din lemn.Pe masura ce pasesti peste el, podul arde in spatele tau. – Gail Carson Levine
  • Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adancurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune. – Francesco Orestano
  • Un copil trebuie sa stie ca este un miracol, ca inca de la inceputul lumii nu a mai fost un copil ca el si nici nu va mai fi un alt copil ca el pana la sfarsitul lumii. – Pablo Casals
  • In momentele de disperare ma intreb: Cum de poate aduce cineva un copil in lumea asta ? Raspunsul vine limpede, de la sine: Pentru ca nu exista o alta lume si pentru ca nu este vreo alta cale ca un copil sa isi faca aparitia. – Robert Brault
  • Maturizarea omului inseamna sa-si recastige seriozitatea pe care a avut o la joaca, atunci cand a fost copil. – Friedrich Nietzsche
  • Totul este ceremonie in gradina salbatica a copilariei. – Pablo Neruda
  • Copiii sunt mainile cu ajutorul carora atingem cerurile. – Henry Ward Beecher
  • A nu avea copii inseamna mai putina munca, dar si o casa pustie. – Susan Glaspell
  • Copilaria este o lume aparte; pentru noi o lume ciudata, fantastica, ireala, pentru cei ce fac parte din ea dimpotriva, una reala si plina de armonie. – Eugen Herovanu
  • Fiecare copil este, intr-o anumita masura, un geniu si fiecare geniu este, intr-o anumita masura, un copil.A. – Schopenhauer
  • Cele mai mari si mai valoroase cadouri pe care le putem oferi copiilor nostri sunt radacinile responsabilitatii si aripile independentei. – Denis Whateley
  • Niciodata nu a existat vreun copil atat de frumos precum mama lui, satisfacuta ca acesta a adormit. – Ralph Waldo Emerson