Sculptorul Eduard Costandache spune ca cel mai neconventional material pe care l-a folosit vreodata in realizarea unei lucrari a fost…timpul. A participat la numeroase expozitii de grup dar s-a facut remarcat si in cadrul expozitiilor internationale: participare la „Dantesca”, Ravenna, Italia, 1997; expozitie de grup la Hovinkartano Art Exhibition Centre, Finlanda, 2008; expozitie de grup la St. Gaudens, L’Association  Arts et Passion, Franta, 2008. A fost rasplatit cu Premiul  juriului “Bienala Artelor Ioan Andreescu”, Buzau, 2009; Diploma de Excelenta, Atelier 35 national, Bacau 2009; Premiul Colegiului Regal de Arte din Chisinau, Saloanele Moldovei, Bacau – Chisinau, 2009;  nominalizare la Bienala de Arta Plastica „Lascar Vorel”, Piatra Neamt, 2009; nominalizare la Saloanele Moldovei, Bacau – Chisinau, 2010. Va invit sa patrundeti in lumea lui Eduard Costandache, un artist carismatic care este si lider al gruparii artistice Athanor.

1.    Din anul 2009 esti liderul gruparii artistice „Athanor” Galati. Cum reusesti sa pastrezi un climat destins, propice creativitatii membrilor acesteia?

In 2006 puneam bazele gruparii Ata care in 2009 a devenit Athanor. Cel mai greu a fost la inceput cand colegii din echipa erau destul de sceptici in ce priveste acest proiect. Acum lucrurile s-au asezat iar ei considera ca apartin ca artisti acestei grupari si se simt bine in formula actuala. Functionam exact ca o echipa si cel mai interesant lucru sunt experimentele la care lucram impreuna. Acolo dispar orgoliile personale, sau macar se atenueaza atat cat trebuie ca sa reusim sa ne consultam si sa ne ajutam intre noi atunci cand este necesar, ca sa ducem la bun sfarsit actiunea in care ne-am angrenat.

2.    Cate vise din timpul studentiei s-au realizat pana acum pentru Eduard Costandache?

Un student la Arte plastice are in mod evident sperante si asteptari legate de realizarea profesionala, pe langa visele personale pe care le are orice om. Nu cred ca aceste asteptari se incheie odata si apoi urmeaza o etapa a implinirii. Cred mai degraba ca visele trec dintr-unul intr-altul. La mine multe dintre ele s-au implinit, creand apoi spatiul pentru unele noi. Nu mai gandesc un proiect ca pe unul neaparat strict personal. Fac parte dintr-un organism viu care se numeste Athanor si incerc sa fac in asa fel ca acest lucru sa functioneze, pentru ca eu consider ca avem multe de aratat. Daca Athanor functioneaza, atunci si eu ca artist functionez. De asta cred atat de mult in acest proiect.

3.    Ai studiat Sculptura in cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj-Napoca, in 2001. Apoi, patru ani mai tarziu, ai facut studii aprofundate de sculptura la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. Ca artist, te-ai gandit ca ai fi avut un alt parcurs daca ai fi ramas la Cluj sau daca ai fi ales Bucurestiul?

Cu certitudine as fi avut un alt parcurs… Nu neaparat mai bun. Orice directie geografica as fi ales, mi-ar fi schimbat traseul. Un oras in care arta are importanta cuvenita, in care viata culturala are un sens, nu poate fi decat un loc extraordinar pentru trait. Nu poti intelege sensul culturii decat intr-un astfel de loc. Altfel oamenii vor vedea lucrurile asa cum au fost invatati: prin prisma stomacului si a portofelului si… tare as vrea sa creada ca nu aceasta este singura cale. Ma abtin sa fac comparatia intre Cluj si Bucuresti, desi unul dintre ele chiar imi este foarte drag. Dar mai sunt si alte zone unde se creaza si arta este receptata asa cum trebuie, orase din Europa sau din alte parti ale lumii. Si daca actul de cultura se inscrie intr-un limbaj universal atunci nu mai este nevoie de un translator iar granitele geografice dispar.

4.    Au fost anumite proiecte ale Athanor-ului care nu s-au putut finaliza din cauza lipsei sustinerii locale (sustinere financiara, spatii de expunere, etc)?

Mda… toate proiectele Athanor au avut de suferit si s-au realizat cu multa truda din cauza lipsei fondurilor si in principal a spatiilor de creatie, nu si de expunere. Aici ai pus cumva degetul pe rana, care fie vorba intre noi, tare am impresia ca va sangera pana la capat pentru ca  singurele mele viziuni pesimiste sunt legate de implicarea si sustinerea celor care pot face ceva in acest sens si de intelegerea necesitatii uriase ca acest oras sa evolueze spiritual. Probabil ca unii ne vor ignoranti si meschini, deoarece cu cat vezi mai departe, cu atat vrei mai mult si atunci incepi sa devii incomod. Asa ca le convine sa reduci viata la blidul cu mancare pentru ca le este mult mai simplu sa te multumeasca si sa-ti cumpere votul. Cu toate astea exista o institutie publica care joaca un rol esential in existenta Athanorului. Un fel de oaza in acest oras, si anume Muzeul de Arta Vizuala Galati – o institutie care a facut eforturi mari pentru realizarea multor proiecte culturale importante si pentru promovarea si sudarea noilor generatii de artisti. Pacat doar ca acum are mijloace din ce in ce mai reduse pentru aceste actiuni.

5.    Care sunt principiile de la care nu va abateti nicicand in demersul vostru artistic?

In cadrul experimentelor Athanor nu incape compromisul. Daca suntem cumva siliti de cerintele unor eventuali sponsori sau colaboratori sa mergem intr-o directie anume, „sa ne adaptam situatiei” create artificial, atunci acele actiuni nu vor fi facute sub marca Athanor, ci adaptate noului context, intr-o echipa „no name” iar eu nu mai garantez pentru calitatea actului artistic. In afara Athanorului, ca artist, fiecare raspunde de propria lui creatie, pe cand aici, in aceasta echipa, actionam sub principiul unitatii si al eliberarii de conventii inutile in primul rand. Abia apoi intram in povestea propusa.

6.    Iti place sa asculti, printre altele, jazz. Ti s-a intamplat ca o creatie muzicala sa te inspire pentru o lucrare anume?

Nu doar o creatie muzicala anume… Intotdeauna atunci cand lucrez ma insoteste un cocktail de muzici printre care se numara in special jazzul sau jazz-rockul. Exista si muzica clasica care are o substanta nobila si aseaza in mine lucrurile, dar eu n-am nevoie sa fiu asezat. Si nici linistit. O voi face probabil la pensie. Acum trebuie sa alerg ca sa simt rolul eliberator al artei. Nu prea ma multumeste ideea de a fi om actual. As vrea sa traiesc in viitor. Ca plasticieni,  imaginam si concepem in acea parte de timp pe care noi o numim viitor, iar apoi incercam sa aducem in prezent acele imagini. Iar pentru mine jazzul are aceasta putere, ca un vehicul care ma poarta mai usor catre acea zona a timpului. Regret doar ca societatea actuala este usor decalata, desprinsa de limbajul universal si aici revin la acele griji marunte care dezumanizeaza, care disociaza viata de substanta nobila, care este cultura, si o trec prin filtrul numit stomac. Sunt constient si ma intristeaza ca ceea ce eu numesc viitor a atins deja alte zone ale lumii dar a cam ocolit-o deocamdata pe asta in care traim. Firesc ar fi sa fie un contact si o concurenta acerba cu acele regiuni  in care timpul nu sta incremenit in loc. Cred ca asta inseamna sa traiesti – sa concepi, sa construiesti si astfel sa te eliberezi. La mine functioneaza, spre exemplu, printre altele, muzica lui Frank Zappa. Este un „nebun” care a inteles ce inseamna libertatea si rolul eliberator al artei. Muzica lui are rolul de a-mi descatusa mintea de conventii inutile. Iar asta e primul pas pentru a merge mai departe. Altfel nu are sens… pentru ca risc sa raman un sclav al preconceptiilor, al prejudecatilor si sa omor arta. Acesta este motivul pentru care ajunge arta sa fie plina de „cadavre” numite de catre unii „lucrari”, iar in zonele unde conexiunea cu pulsul artistic al momentului este intrerupta ajungem sa intretinem un imens cimitir care aduna si colectioneaza astfel de cadavre. Avem, din pacate, multe „cimitire” de acest gen in Romania si multi gropari ai artei carora le place sa le intretina.

7.    Care a fost cel mai neconventional material pe care l-ai folosit vreodata in realizarea unei sculpturi?

Cel mai neconventional material pe care l-am folosit pana acum a fost… timpul. O realitate stranie care este insinuata extraordinar de puternic in materie. Daca m-ai fi intrebat de materie, as fi zis ca probabil plasticul. Oricum este mai putin important, pentru ca folosirea materialului neconventional nu este un scop in sine. Poate fi un rezultat firesc al exprimarii. Orice idee isi are propria ei materie. Din ce in ce mai rapid se descopera noi materiale, iar arta tebuie sa tina pasul cu timpul ei, sa nu ramana agatata in formalitati. Unei idei noi i se potriveste bine un anumit tip de material, care are o anumita structura. De ce sa ne limitam si sa ramanem ancorati in trecut cand totul in jurul nostru evolueaza si se transforma?

8.    In 1997 ai colaborat cu Teatrul National din Cluj-Napoca, in postura de scenograf. Cine a influentat acest pas si cum ai perceput aceasta experienta in lumea teatrului?

A fost o foarte utila experienta la vremea aceea cand am avut ocazia sa organizez scena pentru un mic spectacol in cinstea cultului eroilor. M-a ajutat sa inteleg complexitatea fenomenului artistic numit teatru, care teoretic poate fi cea mai elaborata forma de arta, cea care le contine pe toate: sunet, miscare, spatiu, culoare etc. Este prima forma de intermedia nascuta odata cu aparitia serbarilor lui Dionysos in antichitate si desavarsita de-a lungul timpului. Iar ca artist in zona artelor vizuale, experienta scenografica poate contribui la constructia unei minti elastice prin eliminarea granitelor impuse artificial intre genuri artistice sau diversele forme de materie prin care iti implinesti ideile.

9.    Giropeta are legatura tot cu muzica, ca tot vorbeam putin mai inainte despre jazz….Mai exact, cu instrumentele muzicale, capul girafei devenind aici trompeta. Care este istoria acestei lucrari?

Lucrarea a fost facuta in cadrul taberei de creatie Alandala, organizata la Muzeul de Arta Vizuala din Galati in 2010. Aceasta tabara a fost un experiment al gruparii Athanor unde ne-am propus sa concepem o serie de lucrari pe care sa nu le mai expunem in muzeu ci sa le aducem sub ochii oamenilor, plimbandu-le prin oras catre Gradina Botanica, unde sa si ramana. Astfel ne adresam unui public nou, neobisnuit sa mearga la muzeu sau sa calce pragurile altor institutii de cultura, doar prin simplul fapt ca le duceam prin oras sub forma unei caravane. Am plecat de la premisa ca sunt destui oameni care ar putea deveni interesati de fenomenul artistic daca am rupe barierele formale ale unui vernisaj. Si asta datorita faptului ca am cunoscut oameni  care si-ar fi dorit sa vina intr-un muzeu sau intr-o galerie de arta dar nu se simteau tocmai comod pentru ca aveau senzatia ca nu apartin acestei zone si atunci renuntau. Apoi, avand in vedere ca tinta finala a acestei caravane de lucrari era Gradina Botanica,  ele au devenit purtatoarele unui mesaj ecologist. Dincolo de partea conceptuala in care fiecare artist si-a expus propria-i viziune asupra problemelor legate de mediu, lucrarile au fost realizate din materiale reciclabile tocmai ca sa  atragem atentia asupra faptului ca se pot gasi destule intrebuintari ale acestor deseuri, ca arta poate fi o formula, printre altele, prin care aceste materiale sa nu mai ajunga in mediu ci sa capete un rol estetic si sa ne imbunatateasca  locul in care traim.Revenind la Giropeta, lucrarea mea din aceasta tabara, ca sa fac o traducere in cuvinte am conceput la momentul repectiv un mic text pe care il atasez acum: Giropeta – <>Prin urmare muzica nu este chiar muzica, ci mai degraba un strigat. Aici trompeta doar trimite un sunet puternic si agresiv, agonizant prin care atrage atentia asupra ecosistemului a carui parte suntem. Nu suntem doar oameni si atat. Suntem o roata cu o importanta covarsitoare in acest angrenaj numit viata. Avem deci o misiune incarcata de mister…

10.     Care este tematica pe care o preferi, indiferent de materialul folosit?

Nu pot spune ca urmaresc la momentul actual foarte strict o tematica. Temele sunt destul de diverse si permit o abordare foarte elastica, pe multe planuri. Dar… un element mai putin obisnuit printre elementele de limbaj plastic este pentru mine timpul si modul in care actioneaza el asupra materiei cu care eu lucrez, felul in care el intervine intr-o lucrare, in care o sustine si rolul pe care il joaca la final in ochii privitorului atunci cand lucrarea este terminata. Nu incerc o abordare filosofica asupra notiunii de timp, cat incerc o intelegere ancorata mai degraba in stiinta, la nivelul la care este posibil acum sa intelegem acest fenomen pentru ca, repet, in acest context eu ii atribui timpului rolul de element de limbaj plastic.