Relaxarea in Thailanda se confunda cu leneveala. Thailanda pare ca se afla la o latitudine a linistii, ce anihilieaza orice nevoie de actiune. Am intalnit cativa oameni atinsi, ca si mine, de boala non-actiunii.

Recunosc, sunt un tip hiperactiv care cu greu poate sta locului. Latitudinile tropicale au darul sa ma anestezieze. Am plecat cu o gramada de proiecte in cap in care planuiam sa-mi investesc macar o parte din timpul liber alocat aceastei vacante in arhipelagului Tarutao, din largul provinciei Satun. Totusi, zilele trec una cate una si nu pot scapa de vraja rea a hamacului, indiferent de insula pe care ne aflam. Cu cateva zile inainte de a veni aici citeam pe net despre un tanar copywritter din tarile nordice care si-a lasat balta viata buna de care se plictisise si a zburat in Thailanda unde planuia sa scrie un bestseller. Curand insa si-a dat seama ca bestseller-urile nu se scriu din hamac, intr-un paradis plin de relaxare, ci mai degraba  «in gulag, pe hartie igenica. »

In martie 2011 ne-am luat la revedere din Koh Phangan de la Ben, cel mai apropiat vecin din Jungle House.  Ben este un fotograf englez care venise cu treaba in insula, avea nu stiu ce proiect fotografic pentru nu stiu ce client. Nu stiu daca l-a terminat pana la urma. Imi spunea ca pur si simplu nu se poate aduna sa lucreze. „Ohh” Kirat Wongprakob, amicul meu latifundiar din Chumphon care statea la un minut de plaja perfecta recunostea ca ii e lene sa mearga pana la golfuletul lui privat sa innoate.

Relaxarea in Thailanda:  am o gramada de lucruri de scris, timp berechet si chiar si idei, dar nu reusesc sa misc un deget.

Ce se intampla cu oamenii la latitudinea asta? De unde aceasta relaxare si dulce toropeala, aceast efect hipnotic al valurilor Oceanului Indian care ajunge sa te confiste ore intregi intorcandu-ti privirea spre interior ? Speculez : poate aici ajunge sa iti fie suficient verbul A FI, sau in orice caz mult mai important decat auxiliarele « a avea » sau « a face ». Daca nu mi-ar fi atat de lene as putea trece la pasul urmator, sa incerc sa caut argumente pentru ipoteza asta. Sunt sigur ca geografia e un fel de Dumnezeu si ca latitudinea influenteaza comportamentul. Ben, care ne vizita destul de des, se indragostise la randu-i de hamacul de pe veranda noastra. Si leganandu-ne in vant, aveam meciuri amicale cu Ben care sustinea ca thailandezii ne sunt inferiori noua europenilor. Eu ii reprosam voalat ca desi locuieste de 10 ani in tara lor, arogantul meu englez nu si-a inteles deloc thailandezii, ca fericirea si IQ nu merg neaparat pe acelasi drum, ca inteligenta e nevoie si nefericire sublimate.

Poate nu am dreptate. As avea in schimb o curiozitate. Daca as reusi sa-l aduc cu mine pe prietenul Tudor Smalenic, creative directorul de la Harper’s Bazaar, care e de zece ori mai hiperactiv decat mine, oare si-ar gasi aici relaxarea?