Istoria nu este statica, dar istoriile pot picta o imagine a evenimentelor, a oamenilor si a locurilor care pot ajunge sa fie intotdeauna intiparite ca ,,asa cum a fost”. Asa a fost cazul cu povestea despre modul in care femeile si-au asigurat dreptul la vot in America. O noua expozitie ,,Voturi pentru femei: un portret de persistenta”, vizionata pana in ianuarie 2020, la Smithsonian’s National Portrait Gallery , isi propune sa expuna si sa corecteze mitologia care a informat modul in care majoritatea americanilor au inteles miscarea de sufragiu.
,,Voturi pentru femei” ofera o imagine de ansamblu larga – prin 124 de picturi, fotografii, bannere, desene animate, carti si alte materiale – a miscarii de sufragiu indelungat care a luat nastere odata cu miscarea abolitionista din anii 1830.
Catalogul amplu de 289 de pagini al spectacolului ofera dovezi cercetate riguros ca istoria pe care ne-am bazat de zeci de ani, prezentata in clasele de educatie civica a scolii primare a fost partial mitica si o spalare alba literala a unora dintre jucatorii cheie ai miscarii.
Sufragistele albe au inlaturat frecvent femeile afro-americane care au sustinut si agitat la fel de mult pentru propriile lor drepturi de vot. Acesti activisti au suportat o opresiune dubla, deoarece erau negri si de sex feminin. ,,Aceasta expozitie incearca, de fapt, sa preia latura dezordonata a acestei istorii, cand femeile nu se sprijineau intotdeauna reciproc”, spune Kim Sajet , directorul muzeului.
In introducerea catalogului, curatoarea expozitiei Kate Clarke Lemay scrie ,,Voturi pentru femei” este conceputa pentru a ajuta americanii ,,sa se gandeasca la cine ne amintim si de ce” , adaugand : ,,Astazi, mai mult ca oricand, este esential sa luam in considerare ale caror povesti au fost uitate. sau trecute cu vederea si ale caror nu au fost considerate demne de inregistrat. “
Lemay a ales sa prezinte portrete a 19 femei afro-americane. Localizarea acelor portrete nu a fost usoara. Asa cum erau deseori sterse din istoriile miscarii sufragiale, femeile negre erau mai putin frecvent subiectele sedintelor oficiale de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, spune Lemay.
Spectacolul general este oarecum o anomalie pentru un muzeu care nu este dedicat femeilor, spune Lemay. Cu exceptia sotului unei femei, expozitia nu include portrete de barbati. Un panteon de sufragiste cheie atarna in holul de la intrare, cu renumitele Susan B. Anthony, Elizabeth Cady Stanton, Alice Paul si Carrie Chapman Catt, alaturi de activistii mai putin cunoscuti Lucy Stone si Lucy Burns. Membrii acestui panteon sunt prezenti si femei negre, printre care Sojourner Truth, Mary McLeod Bethune, Ida B. Wells, Mary Church Terrell si Alice Dunbar Nelson.
Unul dintre obiectivele mele este sa arat cat de bogata este istoria femeilor si cum poate fi inteleasa ca istorie americana si nu marginalizata”, spune Lemay. Luati, de exemplu, Anna Elizabeth Dickinson, care a fost o vorbitoare foarte celebra pe circuitul prelegerilor in anii 1870.
Renumit pentru ca a inspirat sute de barbati si femei sa preia cauza sufragista, Dickinson este figura centrala intr-o litografie din 1870 a sapte profesori proeminenti, intitulata Femeile reprezentative de L. Schamer. La varsta de 18 ani, Dickinson a inceput sa tina discursuri, castigand in cele din urma peste 20.000 de dolari pe an pentru aparitiile sale si devenind chiar mai popular decat Mark Twain.
