Poate functiona Europa? Aceasta este intrebarea reala adresata britanicilor pe 23 iunie. In spatele detaliilor despre subventii, reglementari si zone euro se afla un puzzle mai fundamental: pot diferite nationalitati sa-si pastreze propriile identitati si sa lucreze impreuna, fara a se contopi in unele State Unite ale Europei?
As dori sa sugerez ca ar putea exista un exemplu de urmat in istoria CERN, organizatia internationala de cercetare cu sediul in Elvetia si gazda acceleratoarelor de particule de renume mondial, utilizate recent de echipe de mii de oameni de stiinta din multe tari pentru a confirma existenta bosonului Higgs.
Exista multe asemanari intre CERN si UE. Prima a fost fondata in 1954, iar cea de-a doua in 1957, cand a fost semnat Tratatul de la Roma (desi atunci se numea Comunitatea Economica Europeana). Atat CERN, cat si UE s-au dezvoltat de-a lungul anilor. UE a inceput cu sase tari si acum reuneste 28. CERN a crescut de la 12 membri initiali, inclusiv Marea Britanie, la 21.
Ambele au aparut si ca raspuns la o lume postbelica in care cele doua superputeri dominau, nu numai militar, ci si economic si stiintific. SUA si URSS erau supreme de ambele parti ale cortinei de fier si, cu resursele lor mari, au continuat cercetarile de prestigiu: calatorii in spatiu, electronica si fizica nucleara.
Natiunile europene au fost saracite de costul financiar si uman al razboiului. Multi dintre cei mai mari oameni de stiinta (adesea evrei) ai sai fugisera in SUA si au intarziat sa se intoarca. Niciunul nu avea oamenii sau capacitatea de a concura pe cont propriu.
Lucru in echipa
CERN s-a dovedit un succes remarcabil si de durata. Descoperirea recenta a particulei Higgs la Large Hadron Collider este doar cea mai recenta dintr-un sir de proiecte acceleratoare ambitioase, dar de succes, si descoperiri stiintifice care au rescris manualele de fizica a particulelor. La CERN a fost inventat reteaua mondiala, schimband vietile a miliarde de oameni.
Sincrotronul cu protoni este inaugurat in 1960. CERN
Natiuni precum Franta, Germania si Marea Britanie, care au fost candva mandri de laboratoarele lor nationale de acceleratoare, au trebuit in cele din urma sa-si abandoneze programele independente, iar acceleratoarele de particule convenabile de la Saclay, Hamburg si Harwell au trebuit sa fie marginalizate in favoarea masinii centrale.
Herwig Schopper, fost director general al CERN, a scris o relatare fascinanta a negocierilor la nivel inalt necesare pentru a convinge guvernele nationale sa sprijine constructia acceleratorului LEP (precursorul LHC). Erau necesare tot felul de tactici pentru a calma incapatanarea nationala – cum ar fi banii in Marea Britanie si mandria nationala in Italia. El detaliaza, de asemenea, abilitatile de intelepciune si diplomatie care trebuie sa fie desfasurate de seful CERN pentru ca fiecare guvern national sa fie fericit.
Nu a fost intotdeauna o calatorie lina. Au existat dezacorduri puternice cu privire la marimea bugetului total si la modul in care acesta ar trebui impartit intre statele membre.
Pe masura ce bugetele nationale pentru stiinta au fost supuse unor presiuni, milioanele cheltuite pentru CERN au fost, inevitabil, privite cu invidie de catre alte discipline stiintifice. De ce sa cheltuiti atat de mult pe fizica particulelor cand cererile de granturi de inalta calitate in alte domenii – „alfa nefinantate” – au fost respinse din cauza lipsei de fonduri?
Asadar, existenta CERN-ului si modul in care este organizat au fost supuse unei examinari puternice. In anii 1980, comitetul Abragam a fost infiintat, la insistentele Marii Britanii, pentru a cauta economii de 25% la CERN. Dar pana la urma a recomandat ca bugetul sa fie pastrat asa cum era. Si chiar in 2009, Austria a amenintat ca va pleca. A fost descurajat doar dupa un strigat international.
Viata si munca la CERN
Desi exista un mic nucleu de angajati permanenti CERN, majoritatea barbatilor si femeilor care lucreaza la laborator, la experimente si acceleratoare, sunt vizitatori de la universitati si institute nationale, sau cercetatori postdoctorali cu contracte pe termen scurt. Multi vor ocupa posturi universitare la timp.
Prea ocupat sa fac experimente proaste ca sa ma cert despre cotele de pescuit. CERN
Deci, membrii fortei de munca isi pastreaza legaturile nationale si caracteristicile nationale. Identitatea este importanta. Francezii, germanii si italienii cu care am lucrat par sa se fi conformat cu sterotipurile lor nationale si banuiesc ca ei gasesc comportamentul meu tipic „britanic”. (Imi amintesc cand, intorcandu-ne de la pranz la experimentul nostru, am fost loviti de o furtuna brusca de grindina. Toti au fugit sa se adaposteasca – dar contingentul din Marea Britanie a continuat sa mearga). Cel mai popular subiect de conversatie la cantina este probabil – in afara de munca, desigur – trasaturile idiosincratice ale diferitelor limbi. A fi reuniti pentru a lucra in echipe internationale nu estompeaza diferentele, le acutizeaza.
Deci cooperarea europeana, cel putin in acest exemplu, functioneaza. Fizica particulelor europene a depasit nu numai fostul bloc estic, ci chiar si Statele Unite, care acum nu au nimic care sa se egaleze.
Se pare ca Europa chiar exista, nu este doar o colectie de tari care se intampla sa fie adiacente pe harta. Inseamna ceva sa fii european, cel putin in contextul cooperarii stiintifice, fara a-ti diminua in vreun fel identitatea ca britanic (sau englez, galez sau scotian de altfel). Speram ca acum putem face asta sa functioneze si in alte domenii.
