Interventiile presedintelui palestinian Mahmoud Abbas si ale prim-ministrului israelian Naftali Bennett in fata Adunarii Generale a ONU in ultimele zile confirma realitatea chestiunii palestiniene si ocuparea tot mai mare a Cisiordaniei, inclusiv a Ierusalimului, doua imprejurari care marturisesc ca fostul litigiu nu va fi niciodata rezolvat intr-un mod corect si rezonabil.

In timp ce Bennett i-a ignorat in mod clar pe palestinieni in discursul sau, Abbas a emis un ultimatum de un an pentru ca Israelul sa recunoasca statul palestinian. In caz contrar, a continuat presedintele, palestinienii vor revoca recunoasterea statului Israel.

La randul ei, comunitatea internationala nu a fost descurajata nici de tacerea rasunatoare a lui Bennett, nici de amenintarea jalnica a lui Abbas, care da o idee clara ca a ajuns sa se resemneze cu victoria absoluta a statului evreu si sa-i invinga nu mai putin pe palestinieni, un chestiune care nu mai intereseaza deloc comunitatea internationala.

Ultimatumul lui Abbas vine la mai bine de trei decenii dupa ce a devenit presedinte, perioada lunga care a fost caracterizata de colaborarea sa stransa cu Israelul, in special in probleme de securitate, fara ca presedintele palestinian sa fi luat macar un indiciu de actiune defensiva. Dimpotriva, in acesti 15 ani presedintele s-a supus oricarui capriciu al statului evreiesc.

80% dintre palestinieni doresc ca Mahmoud Abbas sa demisioneze.

Aceasta atitudine a avut consecinte dramatice pentru poporul palestinian, care l-a urmarit pe Abbas conducandu-l la abator. Deloc surprinzator, un sondaj publicat luna aceasta arata ca 80% dintre palestinieni doresc ca Abbas sa demisioneze. Rezultatele sondajului explica, de asemenea, de ce Abbas a vrut inca o data sa-si varuiasca imaginea lansand acel ultimatum gol inainte de cea de-a 76-a sesiune a Adunarii Generale a ONU.

Retelele de socializare palestiniene au abundat saptamana aceasta cu farse la adresa lui Abbas, in ciuda faptului ca oricine le face risca sa fie remarcat si hartuit de fortele de securitate palestiniene, a caror misiune principala este tocmai aceea de a mentine Cisiordania drept pluta petroliera pe care sa o foloseasca Israelul. continua expansiunea coloniala de neoprit.

Potrivit premierului palestinian Mohammad Shtayyeh, presedintele Abbas „a plasat comunitatea internationala in fata responsabilitatilor sale de a pune capat ocupatiei israeliene”. Cu toate acestea, este notoriu faptul ca figuri precum Angela Merkel sau Emmanuel Macron sunt multumiti de situatie si nu au ridicat niciodata un deget pentru a o corecta.

Paralizia comunitatii internationale impiedica orice evolutie pozitiva a conflictului. Bennett, care stie acest lucru, nu se refera niciodata la ocupatie pentru ca considera ca Cisiordania face deja parte din Israel, ceea ce este adevarat. Si oricine indrazneste sa critice ocupatia brutala, israelienii si partenerii lor internationali ii numesc simplu si simplu „antisemiti”, asa cum se intampla zilnic.

Si in timp ce toate acestea se intampla cu colaborarea lui Abbas, europenii discuta daca manualele palestiniene sunt „antisemite”. Intrebarea este sa deschidem fronturi peste tot, astfel incat sa nu se vorbeasca despre ocupatia brutala, despre mortile palestiniene constante, despre abuzurile si opresiunea zilnica, despre furtul de pamant si apa sau despre izolarea la care populatia palestiniana, ca inseamna a spune despre tot ceea ce se face in plina zi.

Populatia palestiniana este supusa unui abuz constant, opresiune, izolare si furt de pamant si apa. 

Europa a devenit o replica a Statelor Unite cand vine vorba de Israel, iar acum este ingrijorata de presupusul „antisemitism” al manualelor palestiniene. Europenii nu au avut timp sa realizeze ca manualele israeliene nu descriu niciodata drama palestiniana si nici nu traseaza granitele statului evreu si nu este intamplator, ci pentru ca nu recunosc granite in speranta consolidarii ocupatiei. Eurodeputatii nu o vad si nu o considera o incitare.

Deputatii nu au vazut nici ca actualul prim-ministru Bennett, in urma cu doar cativa ani, in calitate de ministru al Educatiei, a scos din scoli un roman in care un romancier evreu israelian prezenta un conflict care a fost rezolvat prin coexistenta personajelor israeliene si palestiniene. Aceiasi europeni care atunci nu si-au ridicat vocea vad acum „antisemitism” in manualele palestiniene.

Nici europarlamentarii nu au fost ascultati putin mai devreme, cand procuratura israeliana a decis sa nu puna sub acuzare autorii lui Torat Hamelech, o carte religioasa care justifica uciderea neevreilor in conformitate cu legea religioasa evreiasca si este inca in vanzare in librariile israeliene.

Ei au tacut si nu au considerat asta o incitare. Noua lui indignare este si mai surprinzatoare cand ne gandim la ceea ce se preda in multe scoli rabinice din teritoriile ocupate si din interiorul Israelului, invataturi comparabile doar cu ceea ce se preda in cele mai radicale madrase. Dar asta nu depinde de europarlamentari.

Nici nu ii intereseaza ceea ce se intampla zilnic in teritoriile ocupate, unde soldatii si colonistii evrei ucid palestinieni, fura pamant, le smulge copacii, inchid oamenii in orasele si orasele lor, fura apa sau ii acuza de „terorism”. aceeasi usurinta pe care o acuza ca sunt „antisemiti” cei care critica ocupatia.

Ipocrizia si cinismul Europei, inclusiv al multor europarlamentari ai sai, sunt pur si simplu proverbiale. Una dintre primele sale consecinte este, tocmai, ca populatia araba si palestiniana o vede fara nicio dificultate si stie ca europenii sunt la fel de cinici si ipocriti ca americanii, cu Merkel si Macron in frunte.