In timp ce in Romania este aproape un necunoscut, in strainatate lucrarile sale sunt extrem de apreciate, fiind la mare cautare de amatorii de arta de calitate. Este vorba de sculptorul roman Demetre Chiparuș (Dumitru Haralambie Chiparuș), ale carui lucrari tocmai s-au vandut la Londra pentru sume considerabile.

Nascut la Dorohoi, in 1866, Chiparuș se perfecționeaza in arta sculpturii in Italia și Franța, devenind unul din artiștii cunoscuți ai stilului Art Deco. A murit la Paris, in 1947, iar din anii ’70 lucrarile sale au inceput sa suscite interesul colecționarilor.

Este al treilea cel mai scump artist roman pe piețele internaționale, dupa Constantin Brancuși și Victor Brauner. Cea mai scumpa opera a sa s-a dovedit a fi lucrarea “Les Girls”, care a fost vanduta in aprilie 2007, la o licitație a Casei Sotheby’s, pentru suma de 590.240 de euro. In Romania in schimb, opera sa nu a fost adjudecata pentru sume mari, recordul fiind de 15.000 de euro pentru lucrarea “Dansatoare asiriana”, vanduta la o licitație a Casei Artmark din noiembrie 2012.

Miercuri seara, la Londra, cateva lucrari ale romanului Demetre Chiparuș au fost vedetele unei licitații organizate de Casa Bonhams. Piesa de rezistența a fost sculptura “Almeria”, creata in 1925, și evaluata la 200.000-300.000 de lire sterline. Lucrarea a fost inspirata de balerina Bronislava Nijinska, un personaj cunoscut in epoca. La licitația Bonhams “Almeria” s-a vandut pentru suma de 265.249 lire sterline (309.943 euro), fiind cel mai scump exponat al serii.

“Almeria” – Demetre Chiparuș

Pe locul al doilea la licitația Bonhams de miercuri s-a situat tot o lucrare a lui Demetre Chiparuș, “Tanara”, vanduta pentru 52.850 de lire sterline. La aceasta licitație au mai fost vandute urmatoarele lucrari ale lui Chiparuș: “The Ball Game” (18.750 lire sterline), “Chain Dancer” (4.375 lire sterline), “Accident de Chasse” (6.250 lire sterline). Lucrarile “Pierrot” (estimata la 4.000-6.000 lire sterline) și “Cleopatra” (estimata la 8.500-10.000 lire sterline) nu s-au vandut.