Pentru oamenii care traiesc in mediul rural, costurile sunt cu circa 20% mai mari comparativ cu cele ale unui locuitor de la oras.

Necesitatea cumpararii unei case, cu scopul de a avea un nivel de trai minim acceptabil, este mai mare cu 20% comparativ cu situatia din zonele urbane, se arata intr-un raport al Comisiei pentru Comunitatile Rurale (CCR). Pentru prima data, in urma acestui studiu, sunt prezentate cifre privind venitul pe care ar trebui sa-l aiba un locuitor din mediul rural, fata de unul din mediul urban.

Persoanele care locuiesc in sate indepartate ar trebui sa castige 18.600 lire sterline pe an pentru a putea cumpara o casa, comparativ cu suma de 14.400 cat i-ar fi suficient unui locuitor din mediul urban. Aceasta inseamna ca un satean ar trebui sa castige cu 50% mai mult, fata de salariul minim, de 5,93 de lire sterline pe ora, pentru a a-si putea asigura un nivel minim de trai. In plus, un locuitor din mediu rural are extra costuri cu transportul si combustibilul. “Desi este acum recunoscut faptul ca unul din cinci locuitori din mediul rural traiesc in saracie, este prima data  cand avem date fiabile care arate ca traiul minim la tara este mai scump decat la oras”, afirma Nicola Lloyd, director executiv la CCR.

O echipa de la Universitatea Loughborough a calculat indicele venitului minim standard, indice bazat pe ceea ce oamenii gandesc ca au nevoie in gospodariile lor pentru a avea un nivel de trai minim acceptabil. S-a descoperit faptul ca salariul in mediul rural este mai mic, iar foarte multi lucratori din aceste zone nu isi pot satisface nevoile esentiale. Iar cu cat zonele rurale sunt mai indepartate, cu atat mai mari sunt costurile.

Potrivit raportului, un locuitor al unui oras rural ar trebui sa castige cel putin 15.600 lire sterline pe an pentru a-si permite un nivel minim standard de trai, in timp ce unui locuitor de la sat i-ar trebui 17.900 lire sterline pe an. O persoana care locuieste intr-un catun sau intr-o zona rurala indepartat ar trebui sa aiba un castig mai mare, de 18.600 lire sterline pe an.

Daca sunt luate in calcul si taxele sau taxele de credit, diferenta, in cifre, intre urban si rural este destul de mare – un orasean isi poate cumpara o casa cu  un venit de 14.400 lire sterline, in timp ce un locuitor din zona rurala ar trebui sa castige cu 10-20% mai mult.

Raportul evidentiaza faptul ca un autoturism reprezinta un cost aditional semnificativ pentru gospodariile rurale, in conditiile in care oamenii sustin ca transportul public nu este deloc corespunzator. Multi locuitori din mediul rural au facturi la energie mai mari, deoarece nu sunt intotdeauna conectati la reteaua principala, astfel ca trebuie sa foloseasca mijloace alternative.

In majoritatea catunelor, o familie de patru persoane are nevoie in plus de 72.20 lire sterline pe saptamana, fata de o familie de la oras.

Autorul raportului, dr. Noel Smith spune ca s-a produs un decalaj major intre cat ar trebui sa castige oamenii pentru a-si asigura necesitatile vietii la tara si nivelul salariilor actuale din Marea Britanie.