De la inceputurile istoriei, oamenii au crezut in religii de tip politeist, venerand o multitudine de zei si spirite. Propunand un sistem religios monoteist, crestinismul a intentionat sa schimbe de la baza aceasta veche stare de lucruri care dainuise de secole. Cu toate acestea, vechile traditii aveau radacini adanci in inimile si mintile oamenilor, fapt care a facut ca Biserica sa se simta amenintata. Aceasta ciocnire intre vechile traditii si cultul crestin a dus la o lunga istorie a persecutiei vrajitoarelor.
Istoria evolutiva a vrajitorelor
Persecutia vrajitoarelor a evoluat in timp. Chiar daca convertirea la crestinism a crescut pe continentul european, au existat totusi cei care au crezut, au respectat si au continuat sa tina cont de vechile cai. Acestea vorbeau despre Zeita Mama a Lumii care daduse nastere Pruncului Divin. Mai tarziu a devenit sotul ei, maestru al recoltelor si „Marele vanator” care s-a sacrificat in fiecare toamna pentru a renaste mai puternic in primavara urmatoare.
Chiar si nobilii din secolele XII si XIII au continuat sa respecte vechile traditii, trubaduri compunand cantece in cinstea Zeitei Mama mascate sub forma de poezii pentru curtezane. In acele vremuri tulburi, taranii si oamenii simpli practicau vrajitoria in speranta de a-si asigura un viitor mai bun, gandindu-se ca aceasta ii poate ajuta sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi.
- Temeri ca satanistii ar putea ataca animalele in Marea Britanie
- De ce inchizitia spaniola a permis unor vrajitoare sa ramana in viata?
Pe masura ce crestinismul si-a extins puterea si influenta, clericii au vrut sa ia masuri impotriva vechilor cai si astfel Biserica a inceput razboiul fara mila impotriva celui pe care l-a numit cultul Diavolului. Masurile impuse de reprezentantii asa-numitei „religii a milei” (crestinismul) au dus la moartea violenta a peste 200.000 de oameni.
In timp, aceasta persecutie a devenit din ce in ce mai rea, numarul mortilor depasind opt milioane de persoane condamnate si executate sub acuzatia de practicare a vrajitoriei. Fanatismul Bisericii a atins apogeul in perioada secolelor al XII-lea si al XVIII-lea, fiind apoi exportat si pe teritoriul american.
Persecutia in istoria vrajitoriei
In general, se pot delimita trei valuri principale in persecutia vrajitoarelor, fiecare asociat cu momente in timp in care ideile noi erau vazute de reprezentantii Bisericii ca o amenintare la adresa suprematiei si puterii institutiei crestine.
Primul val a avut loc la sfarsitul cruciadelor, din secolul al XIII-lea, cand crestinii si musulmanii se luptau in Orient. Biserica a considerat atunci ca o amenintare influenta traditiilor si ideilor musulmane. Pe masura ce modernismul european isi facea simtita prezenta, Biserica nu a mai asteptat sa vada cum progreseaza aceste amenintari si a instituit Inchizitia.
Dominicanii au trebuit sa lupte impotriva ereziei, intr-un moment in care manifestarea sa principala a fost declarata a fi vrajitoria, un rau social considerat ca ii corupa pe oameni si ii face sa sfideze pe Dumnezeu si Vaticanul. Printre primele procese de vrajitoare, care au avut loc in anul 1324, Alice Kyteler din Kilkenny in Irlanda a fost acuzata ca se inchina vechilor zei si condamnata la moarte. Din fericire, s-a bucurat de o pozitie nobila si a reusit sa scape de soarta ei, dar cunostintele ei au fost executate si arse pe rug.
A doua etapa a persecutiilor vrajitorii a inceput la inceputul secolului al XV-lea. Pana atunci, Marea Ciuma din Europa, supranumita „Moartea Neagra”, se soldase cu moartea a peste 25 de milioane de oameni, iar Razboiul de O Suta de Ani se terminase. Cel mai cunoscut episod din cadrul acestui al doilea val de persecutii este, fara indoiala, , executia Ioanei d’Arc.
Persecutia Ioanei d’Arc
Dupa o revelatie, Joan a condus ofensiva franceza impotriva ocupatiei engleze, dar in cele din urma a fost condamnata de Biserica si arsa pe rug ca vrajitoare. Mai tarziu, aceeasi institutie care a executat-o a ales sa o sfinteasca. Pe langa motivele unui ordin politic care a fost responsabil pentru executia ei, Ioana d’Arc a fost asociata si cu un cult dedicat zeitei Diana.
Padurea de langa satul Domremy, unde tanara Joan a avut revelatia si a auzit vocile care sugerau ca ii ataca pe englezi, se zvoneste ca ar fi fost locul de intalnire al taranilor care practicau ceremonii in numele zeitei Diana.
- Malleus Maleficarum: un manual medieval pentru vanatorii de vrajitoare
- Vorbind despre Ingeri si Sfinti: Povestea Ioanei d’Arc
In timpul acestor ritualuri, taranii dansau in jurul unui copac sacru pentru a obtine favorurile zeitei. Unele surse sugereaza chiar ca Ioana d’Arc a luat parte la aceste ceremonii. Detaliile procesului includ rapoarte conform carora tanara a refuzat sa spuna rugaciunea „Tatal nostru” in timpul procesului si ca a vorbit despre „Domnul meu”, mai degraba decat despre „Dumnezeu”.
Ioana d’Arc a fost, de asemenea, o cunostinta a nobilului francez Gilles de Rais, care a fost executat si pentru ca practicase presupuse ritualuri satanice care implicau sacrificii umane. Acuzatiile sustineau ca ar fi ucis copii din satele invecinate. Gilles de Rais a intrat in istorie ca alchimist si membru al societatilor secrete ale vremii.
Ultimul val de persecutii de vrajitorie a venit in anul 1484, cand o noua bula papala a condamnat credinta in vrajitorie. Convingerea era ca a apela la vrajitorie pentru a gasi solutii la problemele de zi cu zi presupunea pierderea sufletului cuiva in fata Diavolului. Ca fapt condamnabil, toti cei suspectati urmau sa fie cercetati, de catre inchizitori special pregatiti.
Malleus Maleficarum si vanatoarea de vrajitoare
Dintre dominicanii de rang inalt, Jakob Sprenger si Heinrich Kramer (cunoscut si ca Henricus Institor) au trebuit sa supravegheze activitatea Inchizitiei si au decis sa creeze un context stiintific pentru abordarea problemei vrajitoriei. In acest fel, in 1486, cei doi au publicat lucrarea cunoscuta sub titlul Malleus Maleficarum (care se traduce prin „Ciocanul vrajitoarelor”) care stabilea reguli de interpretare a activitatii de vrajitorie.
Acest tratat bizar include moduri de protectie impotriva vrajilor, metode de tortura propuse de Inchizitie, modalitati de recunoastere a persoanelor implicate in vrajitorie si tehnici de interogatoriu. Textul a trecut, la acea vreme, prin 35 de editii, cu versiuni in engleza, germana, franceza si italiana.
Inchizitia si-a avut cel mai puternic centru in Spania si nu a scazut in putere pana in secolul al XVI-lea cand, sub impulsul Francmasoneriei, Reforma a lovit Vaticanul. Primele loji masonice au aparut ca urmare a lucrarilor Ordinului Templierilor care fusesera persecutati de Biserica.
Rautatile vrajitoriei sau relele Bisericii Catolice?
In anul 1509, Henric al VIII-lea a fost excomunicat de Papa si acum conducea Biserica Anglicana. Martin Luther a fost excomunicat in anul 1521 dupa ce a atacat Vaticanul. Protestantismul incepuse sa aiba influenta, iar in anul 1536, Ioan Calvin a pus bazele calvinismului. In aceasta perioada, Papa Paul al III-lea a introdus Inchizitia la Roma si a inceput apogeul celui de-al treilea val de persecutii impotriva vrajitoarelor, dar si impotriva protestantilor.
In ceea ce priveste cazurile de vrajitorie, femeile reprezentau aproximativ 80% dintre cei condamnati pentru ca se credea ca sunt mai slabe in spirit si cedau mai usor influentelor demonice. Condamnatii au fost dezbracati in public, trupurile lor au fost barbierite pe un fundal de ras in timp ce multimea se aduna in piata publica.
Ei au fost apoi torturati pentru a marturisi, printr-o varietate de metode, asa cum o demonstreaza numeroasele manuale despre tortura publicate in acea epoca. Acestea includ umilinte fizice cu conotatii sexuale, biciuirea, smulgerea unghiilor sau scufundarea sub apa.
In cazul torturii in apa si al scufundarilor subacvatice, daca persoana acuzata de vrajitorie se ineca, acestea erau considerate nevinovate. Dar daca supravietuiau, erau considerati vinovati si arsi pe rug. Cei mai „norocosi” condamnati au fost arse pe rug in stare de inconstienta indusa de perioada neintrerupta de tortura la care fusesera supusi.
Ocupatia de vanator de vrajitoare a ajuns sa fie considerata o profesie respectabila, iar istoria a consemnat cazul unui vanator de vrajitoare care a vanat 220 de victime, doar femei. Un alt vanator de vrajitoare, pe nume Peter Binsfeld, ar fi executat aproximativ 6.500 de femei si copii sub acuzatia de vrajitorie. In anul 1834, Inchizitia a fost desfiintata, dar arderea pe rug a continuat in Europa pana in anul 1793, ultimele vrajitoare fiind condamnate si executate in Polonia.
Vrajitoria in America de Nord
In America de Nord, existau doua moduri principale in care era practicata magia si vrajitoria. Unul isi are originile intr-o comunitate germana din Pennsylvania, unde o fratie din Philadelphia folosea vrajitoria pentru a comunica cu natura. In special, intre 1670 si 1700 au organizat ceremonii pentru a sarbatori solstitiul de vara, oferind ofrande zeilor fertilitatii. Mai tarziu, au incorporat elemente suplimentare in sistemele lor de credinta, ceea ce a dus la o religie care s-a centrat pe venerarea puterii divine sub forma Zeitei-Mama. Practicile lor includeau transe, calatorii astrale si folosirea farmecelor.
A doua forma de practici magice care a avut loc in America de Nord nu a constituit un sistem atat de bine structurat, concentrandu-se mai mult pe latura practica a lucrurilor. In acest sens, vrajitorii executau ritualuri de vindecare si vraji cu scopuri diverse, variind de la dragoste sau noroc, sau chiar detectarea metalelor pretioase. Printre acesti vrajitori, cunoscuti pentru practicarea unui tip de magie inspirat de ritualurile samanice si de credintele nativilor americani, au existat si unii preocupati de magia neagra la care se putea face apel sa trimita blesteme, boli sau chiar moarte asupra dusmanilor.
Cand era vorba de magia satanica, aceasta era practicata de vrajitoare care facusera un pact cu Diavolul, oferindu-si sufletele ca parte a targului. Aceste vrajitoare se furisau noaptea, vizitand bisericile unde tineau liturghii negre. Aceste profanari ale bisericilor au avut loc destul de des in secolul al XVIII-lea ca urmare a maselor negre organizate de vrajitoare care au inversat ritualurile crestine si simbolurile acestora, pentru a provoca distrugerea.
De exemplu, Euharistia in contextul unei liturghii satanice a fost savarsita cu sangele animalelor sacrificate sau cu sangele de perioada al vrajitoarelor implicate. Se spunea ca o modalitate de a recunoaste acest tip de vrajitoare era prin prezenta unui semn de vrajitoare, care se presupune ca a aparut pe corp ca urmare a pactului incheiat cu Diavolul.
Cu toate acestea, multi oameni nevinovati au fost condamnati la moarte doar pentru ca aveau alunite mari, cicatrici sau urme de nastere pe corp. Inchizitorii credeau ca, daca aceste semne nu sangerau cand erau strapunse cu un ac, atunci erau de fapt semne de vrajitoare.
Celebrele procese ale vrajitoarelor din Salem
Probabil cea mai cunoscuta vanatoare de vrajitoare din istorie a avut loc in iarna anului 1692, in Salem, Massachusetts. Betty, fiica de noua ani a preotului Samuel Parris, si Abigail Williams, verisoara ei, fusesera invatate de sclavul indian al familiei, numit Tituba, despre credintele magice transmise de la stramosi.
Multi oameni din sat au facut apel la Tituba, cunoscuta pentru practicarea unei tehnici de divinatie care presupunea turnarea albusurilor intr-un pahar cu apa. De-a lungul timpului, a predat practici de vrajitorie mai multor fete din Salem. Betty si Abigail au inceput sa intre in transa, avand convulsii si alergand prin curte urland ca lupii. Alte fete care intrasera in contact cu Tituba au inceput sa se comporte de parca ar fi absente, iar cand veneau la ele spuneau ca au vazut aparitii.
O copila de 12 ani pe nume Ann Putnam a venit dintr-o astfel de stare si a declarat ca a fost urmarita de un demon. Medicii au consultat-o pe fata si nu au gasit nimic in neregula cu ea din punct de vedere fizic. Asa au inceput investigatiile pentru a studia intamplarile ciudate de la Salem si, la tribunalul satului, Betty Parris l-a acuzat pe Tituba ca practica vrajitorie.
Nu a fost singura pe care au acuzat-o. Au mai aratat cu degetul o Sarah Osborne, o femeie necasatorita care locuia cu un barbat din sat, lucru scandalos la vremea aceea. Mai era si Sarah Good, o cersetoare alcoolica cunoscuta pentru ca fuma pipa, o pasiune excentrica pentru vremea ei.
In timpul procesului, Tituba a recunoscut ca si-a folosit corpul astral pentru a o ataca pe Ann Putnam. In urma marturisirii sale, preotul Parris nu a condamnat-o la moarte, preferand sa o vanda. Intre timp, Sarah Osborne, Sarah Good si alte 17 femei au fost condamnate si executate pentru practicarea vrajitoriei.
Procesele vrajitoarelor din Salem au creat precedentul legal pentru viitoarele procese vrajitoare. Din acest moment, chiar si relatarile legate de prezente spectrale au fost considerate dovezi acceptabile in instanta. In acest fel, cineva ar putea foarte usor sa scape de o persoana pe care nu-i place. Tot ce trebuiau sa faca era sa declare ca au fost atacati de dublul spectral al individului si ca acel individ va fi executat pentru practicarea vrajitoriei. Nu se putea scapa de o astfel de acuzatie, deoarece se credea ca un dublu spectral ar putea actiona in timp ce corpul material isi conduce activitatea zilnica in alta parte.
Istoria vrajitoriei in secolul al XX-lea
In ciuda unei istorii atat de lungi de persecutie a vrajitoriei, vrajitoria nu a disparut. Dimpotriva, a evoluat si s-a diversificat, cu o gama larga de practici variind de la magia alba la cea neagra. De fapt, cei mai cunoscuti reprezentanti ai magiei negre din istorie includ Aleister Crowley si Anton Szandor LaVey.
Aleister Crowley a facut parte din societatea secreta cunoscuta sub numele de Ordinul Hermetic al Zorilor de Aur. Dupa incercarea esuata de a controla societatea pentru propriile sale interese, a fost exclus din aceasta. El a intrat in istorie drept „Cel mai rau om din istorie” sau „Marea fiara”, asa cum ii placea sa fie numit. Reputatia sa de magician era centrata in jurul magiei sexuale.
- Intepatura de vrajitoare si semnul diavolului
- Victimele arogantei si cruzimii: Procesele pe vrajitoare Pendle din 1612
Crowley a organizat sacrificii animale si umane, precum si orgii in care victimele erau animale si copii drogati. De asemenea, a organizat ceremonii publice pe care le considera o repetare simbolica a celor sapte ritualuri de la Eleusis si la care cei care doreau sa participe trebuiau sa plateasca sume enorme de bani. Un alt adept al magiei negre si sexuale, Anton Szandor LaVey, a fondat Biserica Universala a Satanei in care a promovat ideea ca dezlantuirea energiei sexuale poate avea ca rezultat o incarcatura energetica oculta speciala.
Magia alba este situata la extrema opusa a vrajitoriei in incercarea de a reconecta cu natura si cu puterile pe care aceasta le poate oferi. Bazate pe vechile traditii celtice ale druizilor, ritualurile magiei albe celebreaza puterea regenerarii naturii, desfasurandu-se adesea in mijlocul ei, cum ar fi in paduri, unde practicantii mediteaza, organizeaza Sabat in timpul lunii pline, danseaza in jurul unui copac sacru. ca simbol de tip Axis Mundi sau chiar se scalda in apele de izvor. Aceasta perspectiva respinge ideea pacatului original, deoarece magia alba sustine ca oamenii sunt fiinte sacre care contin divinitate in ei insisi.
