Razboiul din Libia a provocat noi tensiuni intre Romania si Bulgaria, pe de o parte, si Franta, de cealalta parte. De trei zile, singura reactie oficiala a Bucurestiului fata de decizia Consiliului de Securitate al ONU de a permite atacarea Libiei a venit din partea laconicului ministru roman de externe Teodor Baconschi: “Suntem pe receptie”, “vom vedea daca participam”, “vom vedea sub ce forma participam”.

In alte capitale, reactia a mai fost rapida. Sofia a spus ca nu participa, asa cum s-a spus si de la Budapesta si Praga. Sunt acelasi capitale care, in 2003, alaturi de altele din estul Europei, intre care si Bucurestiul, au sustinut deschis interventia americana in Irak, lucru ce a provocat mania fostului presedinte francez Jaques Chirac (“Romania a pierdut o buna oportunitate de a tacea”). Acum succesorul lui Chirac, Nicolas Sarkozy, este cel care a anuntat razboiul, in vreme ce avioanele franceze se aflau deasupra Libiei.

De ce tace Bucurestiul? Nu exista pozitii oficiale (probabil ca nici nu vor exista) care sa indice ca retinerea ar fi datorata faptului ca Franta a preluat initiativa atacarii Libiei. Dar exista altele care confirma disputa dintre presedintele roman Traian Basescu si pre­se­dintele francez Nicolas Sarkozy la Con­siliul European din urma cu 10 zile – summit care a examinat oportu­ni­tatea in­ter­ventiei militare a UE in Libia. Sarkozy a sustinut aceasta inter­ven­tie, iar Traian Basescu si Boris Borisov, premierul Bulgariei, au res­pins-o. De ce?

Pentru bulgari situatia este lim­pede: cei din Consiliul National de Tranzitie (opozitia libiana care lupta impotriva lui Gadhafi) sunt niste tica­losi care au torturat medicii con­damnati anii trecuti la Tripoli pentru o vina niciodata dovedita: ar fi infectat cu SIDA, in mod voluntar, sute de copii libieni. Acest lucru l-a sustinut Borisov, iar Basescu l-a sprijinit pe premierul bulgar: nu poti – spune presedintele roman (disputa a fost confirmata la televiziunea publica chiar de Traian Basescu) – sa legitimezi o organizatie care il are in frunte pe chiar ministrul justitiei care l-a slujit pe Gadhafi. De aici pana la a compara revolutiile din Europa de Est cu cele din nordul Africii nu a fost decat un pas. Pre­mie­rul bulgar a fi argumentat (episodul este relatat de publicatia franceza de stan­ga Le Monde si confirmata, in­direct, de Nicolas Sarkozy intr-o de­claratie de presa) ca, in Bulgaria, dupa caderea co­munismului, puterea a fost preluata de alti comunisti, la fel de vinovati ca aceia inlaturati de la putere – drept urmare, tre­cerea puterii dinspre ticalosi mai batrani spre unii mai tineri nu poate fi sustinuta de o societate onorabila cum este Uniunea Euro­peana.

Acesta este disputa dogmatica. Un alt fapt indica insa tensiuni altele decat cele de morala publica. Intrebat daca Romania este pregatita sa accepte imigranti din nordul Africii, Traian Basescu a raspuns cu emfaza: “Este problema spatiului Schengen!”. Or, Franta este principala tara care a blocat aderarea Romaniei si a Bulga­riei la spatiul Schengen. Iar diplomati fran­cezi admit, sub rezerva anoni­matului, ca amanarea ar putea dura si cativa ani chiar din cauza problemelor din nordul Africii.

Presedintele Basescu a sustinut, la inceputul celui de-al doilea mandat al sau, ca integrarea Romaniei in Schen­gen este o prioritate pentru el. Iar presedintele Sarkozy l-a lasat fara prio­ritate. Presedintele Basescu a afirmat, de asemenea, la inceputul primului sau mandat, ca axa Bucuresti-Londra Washington va fi punctul nodal al politicii sale externe. Dar acum nu SUA sunt in fruntea ofensivei impotriva Libiei, ci Franta.

In vremea comunismului, Romania a avut relatii bune cu Libia, iar dictatorii Nicolae Ceausescu si Muammar Gadhafi au fost foarte apropiati. Observand situatia din Libia prin lupa istoriei, Romania nu ar avea de ce sa fie reticenta la interventia impotriva lui Gadhafi. O spune chiar si fostul presedinte Ion Iliescu, comunist de frunte in vremea lui Ceausescu: “Interventia in Libia e necesara, tinand seama de actiunile total irationale ale lui Gadhafi”.

Nici relatiile comerciale dintre cele doua tari nu ar justifica o retinere prin prisma unui interes pur economic. In Romania sunt doar 42 de de societati comerciale cu capital libian avand, in total, o cifra de afaceri, in 2009, de 4 mil. euro, 43 de angajati si zero profit. Schimburile comerciale dintre cele doua tari sunt sub 100 mil. euro, anual, iar Libia si-a inchis ambasada de la Bucuresti in 2007.

Romania ar fi trebuit sa-si precizeze pozitia in aceasta chestiune inca de vineri. Dar la trei zile de la declansarea razboiului inca “analizeaza”.